Testul Stroop Investigarea rezistenţei la interferenţa sarcinilor Cercetãrile lui J. R. Stroop(1935) au arãtat cã unui subiect îi trebuie un timp mai mare sã denumeascã culoarea unui stimul incongruent, ca de exemplu cuvântul rosu scris cu culoarea albastrã, decât sã denumeascã culoarea unui stimul neutru, ca de exemplu un pãtrat rosu. În contrast, când subiectului i se cerea, citea cuvântul (ce desemna o culoare) mai degrabã decât sã denumeascã culoarea, timpii de rãspuns (TR) la stimuli incongruenti sau neutri fiind apropiati. Aceastã asimetrie dintre denumirea culorii si citirea numelui culorii este cunoscut ca fenomenul Stroop. Deoarece efectul Stroop este foarte robust la diferitele schimbãri de experimentare si contine elemente de atentie selectivã, de citirea cuvintelor si de denumirea culorilor, este foarte util la testarea diferitelor teorii cognitive. La folosirea unui stimul congruent, cuvântul rosu scris cu culoarea rosie, se creeazã o diferentã între TR fatã de stimulul neutru, denumitã facilitare, iar la folosirea unui stimul incongruent diferenta între TR fatã de un stimul neutru se numeste inhibitie. Kamlet si Egeth (1969) au constatat cã efectul Stroop se mentine si dacã se separã culoarea si cuvântul (de exemplu se prezintã cuvântul alb pe un fond colorat). Când stimulii sunt împãrtiti în acest fel stimulul necesar care produce efectul corect se numeste stimul relevant (culoarea în denumirea culorilor), în timp ce stimulii nenecesari se numesc stimuli irelevanti (cuvânt în denumirea culorilor). Separarea prezentãrii stimulilor culoare si cuvânt a fãcut posibilã modificarea intervalului dintre prezentarea cuvântului stimul si prezentarea culorii stimul. Acest interval este denumit asincronia prezentãrii stimulilor (APS) si a fost folosit în multiple studii pentru examinarea efectelor de facilitare si inhibitie (Sugg, McDonald, 1994). Pornind de la presupunerea cã cele douã informatii (în exemplul nostru culoare si nume de culoare) sunt procesate în sisteme separate, fiecare având codul si locul sãu propriu de stocare a informatiei, validarea unui eveniment ca adevãrat necesitã o operatie de comparare sau translare (Melara, Mounts, 1993), fenomenele de facilitare sau inhibitie nu au importantã pentru sarcina propusã . Testul Stroop Color – Word, a fost elaborat în 1935 de J. R. Stroop. Testul cuprinde trei părţi (subteste): - Subtestul I este alcătuit din 50 de rânduri cu patru nume de culori (roşu, verde, albastru, galben, dar în ordine diferită de la un rând la altul), tipărite cu cerneală neagră. Subiecţii trebuie să scrie în căsuţele corespunzătoare iniţiala fiecărui nume de culoare, cât mai repede posibil. - Subestul II cuprinde 50 de rânduri cu patru pătrate colorate în cele patru culori folosite şi la partea întâi a testului. Subiecţii trebui să scrie cât mai repede în căsuţele din foaia de răspuns iniţiala culorii. - Subtestul III : 50 de rânduri cu patru nume de culori (aceleaşi ca cele de până acum) însă tipărite cu câte o cerneală colorată, fiecare nume putând fi scris cu culoarea pe care o denumeşte sau cu alta (din celelalte trei). Subiecţii trebuie să scrie iniţiala culorii cernelii cu care este scris cuvântul. Timpul de rezolvare este de 90 de secunde pentru fiecare subtest. Testul a fost conceput ca un instrument de predicţie a capacităţii subiecţilor de a menţine un nivel satisfăcător al performanţei într-o situaţie conflictuală, însuşire ce reflectă anvergura capacităţilor adaptative ale organismului. Proba se bazează pe o metodă relevantă pentru măsurarea rezistenţei la distragere, prin măsurarea scăderii performanţelor subiectului în momentul în care este supus unor stimulări care îl distrag; se evaluează performanţa în două sarcini simple şi apoi într-o a treia sarcină complexă rezultată din combinarea celor două sarcini simple, astfel încât să existe o interferenţă. Se poate realiza şi o predicţie asupra pragului de rezistenţă al subiecţilor în situaţiile de stes psihologic din viaţa profesională, acest prag fiind mai ridicat în cazul celor care nu sunt afectaţi de interferenţă (N. Lăudatu, 1994). Unii autori consideră că testul Stroop reflectă capacitatea generală de menţinere a cursului unei acţiuni în pofida interferării altor stimuli. Aptitudinea de a rezista la intruziunile altor stimuli a fost legat de către psihologii cognitivi de un principiu de bază al dezvoltării cognitive: interpretarea dezvoltării cognitive ca o diferenţiere crescândă şi o integrare ierarhică. Broverman (citat de N. Lăudatu, 1994) stabileşte două stiluri cognitive asociate cu rezultatele la testul Stroop: un raport ridicat culori – cuvinte reprezintă o dominanţă conceptuală, iar un raport scăzut indică o dominanţă senzorio – motorie. Acelaşi autor stabileşte o legătură între interferenţa scăzută cuvinte – culoare – culoare şi o puternică automatizare (tendinţa unor acte de a deveni reflexe şi de acere puţin efort conştient sau atenţie) dublată de un suplu control cognitiv. S-a avansat ipoteza că subiecţii cu aceste particularităţi pot atinge nivele profesionale înalte şi au bune rezultate la învăţătură. Există şi legături clare între rezultatele obţinute la testul Stroop şi anumite variabile de personalitate. S-a constatat că o interferenţă scăzută denotă personalităţi dominante, cu încredere în forţele proprii, eficace şi nonconformiste. Thurstone şi Mellinger (citaţi de acelaşi autor român) folosind testul Stroop şi patru teste de personalitate au ajuns la concluzia că indivizii cu o notă scăzută de interferenţă nu agreează activităţile rutiniere, stereotipurile, nu sunt metodici şi ordonaţi însă prezintă o sociabilitate crescută, sunt amabili şi vorbăreţi. Au fost realizate studii privind modificarea interferenţei în funcţie de vârstă sau de sex; interferenţa scade până în jurul vârstei de 20 de ani, apoi rămâne constantă până la 50 – 60 de ani, când începe să scadă. Superioritatea femeilor la nota cuvinte a fost demonstrată de numeroase cercetări, însă nu s-au găsit diferenţe între sexe la celelalte note sau la interferenţă.