Protecţie electromagnetică cu dispozitive CMO – Oscilatoare Magnetice de Compensare

01. Introducere

Cu toții ne-am săturat să auzim zilnic de un nou tip de poluare, de o nouă substanță toxică, de o nouă epidemie. Pe măsură ce „progresăm” tehnologic, suntem tot mai vulnerabili biologic, iar longevitatea a crescut doar pe un singur criteriu: trăim mai mult și mai bolnavi.

La o analiză pertinentă, ajungi la concluzia că, pentru a ne menține vitalitatea în limite rezonabile pe această „alunecare de teren”, lamentările sunt de prisos iar posibilitățile sunt limitate.

Avem de ales între:

  • Metoda struțului: faci abstracție și riști să te ia pe nepregătite una dintre avalanșe (alergii, boli auto-imune, cancer)
  • Metoda radicală: te retragi din calea lor pentru un trai autonom, undeva într-o locație mai departe de șosea, de poluare și antene (varianta optimă).
  • Metoda de compromis: rămâi în acest perimetru urban toxic și încerci să găsești metode de vitalizare și protecție (varianta majoritară)

Rândurile care urmează sper să-i ajute pe cei din prima categorie să se trezească la timp și pe cei din a treia categorie să reziste pe poziții până se vor hotărî să urmeze exemplul celor din a doua categorie. Nu este o viziune apocaliptică, dar aglomerările urbane cu locuințe pe verticală sunt din toate punctele de vedere – ecologic, psihologic, sanitar, spiritual – focare de degenerare biologică. O spune cineva care a locuit 15 ani în cel mai vizitat oraș din lume.

Paradoxal, reîntoarcerea în natură sau în comunități rurale mici este mai posibilă acum, când, datorită internetului prin cablu, poți presta și un job de la distanță.

Am reușit, sper, cu multe eforturi, să dezleg un rebus numit Electrosmog. Acest manifest conține foarte multe hiperlink-uri cu trimiteri spre materiale video sau articole de specialitate. Chiar dacă nu le veți citi în întregime de prima dată, măcar citiți-le pe diagonală. Din când în când, reluați lectura şi veți începe să vedeți mai clar.

Dacă la un moment dat le veți considera plauzibile, dați mai departe aceste informații. Dacă nu, ignorați-le, dar aveți demnitatea să nu puneți anunțuri patetice când o să vă prindă avalanșa din urmă.

Poluarea electromagnetică – Electrosmogul

Poluarea electromagnetică este poluarea care ne afectează astăzi cel mai mult și despre care știm cel mai puțin. Niciodată în istoria umanității nu a ajuns pe mâna publicului larg o tehnologie atât de complexă, cu un potențial pe cât de nociv, pe atât de puțin înțeles. Prof. Dr. Yuri Grigoriev, președintele Comitetului Național Rus de Protecție împotriva Radiațiilor Neionizante a afirmat „Omul a învins ciuma neagră, dar a creat noi probleme: poluarea electromagnetică”. Și ciuma neagră nu putem spune că a fost o glumă…

Electrosmogul diferă de ciuma neagră doar prin apariția latentă a efectelor în organismul uman adult, căci la copii este fulgurant. El este generat în mare parte de sofisticatele tehnologii de comunicare fără fir, GSM, Wi-Fi, 4G(5G), care s-au ancorat atât de rapid și de adânc în cotidianul nostru, încât a le blama astăzi apare unora ca o ofensă la viața lor privată; mai ales tinerilor!

Partea deranjantă nu este însă doar că ele poluează – n-ar fi nici primele, nici ultimele – ci că nu suntem avertizați public de acest lucru. Această negare împiedică cercetătorii inventivi să găsească soluții. Iar timpul joacă împotriva noastră, epigenetic.

Trebuie să menționez că nu sunt un opozant al acestor tehnologii, ci doar al faptului că sunt promovate fără informațiile corecte despre cât, unde și cine trebuie să le folosească. Așa cum o arată și informațiile de ultimă oră, utilizarea excesivă a mediului digital declanșează declinul mental al copiilor și accelerarea bolilor neuro-degenerative la adulți.

Ciudat este că în ciuda așa zisei liberalizări a informației în epoca web-ului, lucrurile erau spuse mai pe șleau acum câteva decenii, când era vorba exclusiv de utilizarea lor de către armată. De exemplu, la Varșovia în 1973, unde se vorbea mai deschis decât la OMS, astăzi. Rușii erau deja lămuriți în anii ’70, iar NASA în anii ’80 a cam renunțat la aceste plaje de frecvențe datorită efectelor nocive asupra soldaților. Ar putea oare afirma cineva că pruncii noștri, cu tableta și telefonul la capul patului, ar fi mai robuști ca soldații din anii ’80?

Astăzi, cercetători din toate domeniile tangente cu electrosmogul au creat o platformă științifică transdisciplinară: www.bioinitiative.org – unde sunt regrupate studii și date concrete care atestă gravitatea situației actuale.

Un extras din Raportul bioinitiative 2012:

  • 1800 de noi studii arată diverse efecte: anomalii de transcriere a genelor (secțiunea 5);
  • genotoxicitate și deteriorarea catenei simple sau duble a ADN-ului (secțiunea 6);
  • proteinele de stres termic deformează configurarea ADN-ului, care acționează ca o antenă RF fractală (secțiunea 7);
  • condensarea cromatinei și pierderea capacității de reparare a ADN-ului în celulele stem umane (secțiunile 6 și 15);
  • neutralizarea radicalilor liberi, inhibarea melatoninei (secțiunile 5, 9, 13, 14, 15, 16 și 17);
  • neurotoxicitate la oameni și animale; carcinogeneza la om; impact puternic asupra morfologiei și funcției spermei la oameni și animale (secțiunea 18);
  • modificarea comportamentului copiilor (secțiunea 18, 19 și 20);
  • anomalii în dezvoltarea creierului și a cutiei craniene la puii de animale expuși la radiațiile telefonului mobil în timpul gestației (punctele 5 și 18).

Sub presiunea publicării acestor dovezi, OMS a recunoscut în 2011 radiațiile neionizante GSM/Wi-Fi ca fiind«posibil cancerigene», plasându-le în categoria 2B. Dar nici măcar această avertizare oficială nu este receptată de publicul larg, iar impactul acestui vid informațional are consecințe nefaste asupra întregii societăți.

Cum să cumperi copiilor tăi de 8-10 ani un aparat «posibil cancerigen»?

Această ignoranță asupra efectelor biologice evidente face ca discuția despre o soluție de protecție, a cărei efecte de protecție sunt mai puțin evidente, să pară un subiect SF. Cum să descrii publicului larg despre un subiect care nu este abordat nici în sferele universitare, cum ar fi Magnetobiologia?

Cum să vorbești publicului larg de electro-hipersensibilitate electromagnetică când nici un diagnostic medical din România nu ține cont de așa ceva? Poate acest video și acest studiu, Reliable disease biomarkers characterizing and identifying electrohypersensitivity, va îndemna medicii să includă electro-hipersensibilitatea pe lista afecțiunilor curente. Poate chiar în capul listei…

Ce-i drept, există persoane pe care nu le interesează în mod special sănătatea. Un fumător, de pildă, nu va fi prea sensibil la problema electrosmogului, deși ar trebui se fie: când fumezi și vorbești la telefon în același timp, gudronul pătrunde în creier mult mai ușor (vezi și capitolul: Alzheimer).

Pe de altă parte, există atâtea persoane care sunt atente la alimentația lor, practică sport, sunt echilibrate psihic, etc., dar ignoră acest electrosmog. Este ca și cum ar pune apa într-un ulcior cu o fisura invizibilă….

Acest material le va fi de folos ca să-și colmateze fisura și să-și păstreze apa vie în ulcior.

Un Manifest al Electrosmogului este un pariu riscant, dar consider că merită încercat. Această popularizare a bio-electromagnetismului are șanse mari să displacă specialiștilor, dar întrucât ei cred că sunt în stare să-şi poarte singuri de grijă, prefer să fie înțeles cu prioritate de publicul larg, cel ținut în ceața eternului vals al “este și nu prea este” nociv. Este clar că vom fi nevoiți să facem o echilibristică între comparații digerabile pentru către oricine și noțiuni de specialitate. De aceea, recomand evitarea la prima lectură a pasajelor care par nedigerabile și concentrarea pe informațiile cu care rezonați. Rezonanța este de altfel cheia descifrării acestui domeniu.

Electrosmogul: un sacrificiu necesar progresului tehnologic?

Așa cum poluarea aerului – Airsmogul – este datorată îndeosebi utilizării energiilor fosile (fosile ?), la fel și electrosmogul este o poluare datorată îndeosebi industriei de telecomunicații fără fir.

Nici una, nici alta nu sunt fatalități ale progresului tehnologic. Sunt doar alternative eronate, impuse strict de interese financiare și geopolitice, fără a se ține cont pe termen lung de consecințele sanitare și ecologice. Există tehnologii viabile și ecologice atât pentru mașinile noastre, precum Biofuel Systems, etc, cât și modalități de transmitere fără fir a comunicațiilor, precum LiFi, care nu perturbă organismele vii.

Până vom reuși să depășim aceste industrii poluante și costisitoare, va trebui să găsim soluții care să limiteze impactul lor nociv asupra sănătății. Dacă poluarea aerului (Airsmogul), care este vizibilă și palpabilă, a început de bine de rău să facă obiectul unor campanii susținute la nivel mondial, electrosmogul este un subiect dificil de abordat, fiind o poluare invizibilă și inodoră pentru 99.99% dintre oameni. Dar electrosmogul nu se limitează doar la utilizatorii acestor tehnologii, ci și la toate organismele aflate în aria de acoperire a rețelelor de transmisie fără fir: păsări, albine, insecte, etc.

Situația este gravă la nivel global: Birds, Bees and Mankind: Destroying nature by ‘electrosmog’. Einstein spunea ca după dispariția albinelor, omenirea va mai supraviețui 5 ani. El a spus, el a auzit, iar astăzi sunt regiuni unde albinele au dispărut în proporții de 80%.. Pot afirma și că în marile aglomerări urbane au dispărut în proporție de 80%… oamenii sănătoși.

Și sosește cu surle și trâmbițe rețeaua 5G.

În capitolele următoare vom afla ce este și cum să contracarăm electrosmogul!

    Legendă:
  • EM – ElectroMagnetic;
  • CEM – Câmp ElectroMagnetic;
  • ELF – Extremly Low Frequency (Frecvenţă foarte joasă);
  • EHS – Electromagnetic Hyper-Sensitivity (Hiper-Sensibilitate Electromagnetică sau Electro-Hiper-Sensibilitate).

Trackback from your site.