04. Unde naturale și unde artificiale
Reglementările oficiale vorbesc doar de diferența dintre radiațiile ionizante şi cele neionizante. Pe scurt, radiațiile ionizante au capacitatea de a excita electronii și de a-i deplasa pe orbita atomului, pe când radiațiile neionizante nu pot face acest lucru. Dar interzicerea folosirii telefonului mobil la bordul unui avion nu este din cauză că el „excită electronii” din bordul de control, ci pentru că interferează cu semnalele emise de acesta.
Celula umană nu are însă şi ea onoarea să fie scutită de interferenţe precum o au tranzistorii din cockpit-ul avionului.
O catalogare corectă a undelor electromagnetice necesită o altă diferențiere, mai adecvată biologic:
Diferențele dintre undele naturale şi undele artificiale:
1) Undele naturale au o formă continuă şi frecvenţă constantă. Ele se încadrează în spectrul electromagnetic natural pentru care noi, oamenii, dispunem de receptori adecvați. Fiecărei culori îi corespunde o frecvenţă şi o lungime de undă specifice, pentru care în ochi există un receptori adaptaţi.
De exemplu, câinii şi pisicile disting culorile foarte slab, iar șoarecii, șobolanii şi iepurii, nu pot distinge roşul şi verdele, ci doar galbenul şi albastrul. Fiecare specie are receptori adaptați pentru perceperea spectrului necesar supraviețuirii în condiții optime. Bufniţele au receptori pentru viziunea nocturnă, iar pe timpul zilei sunt inactive, pentru a-și proteja ochii de lumina prea puternică. Nu pune o bufniţă pe plajă la amiază, doar pentru că tu te simți bine la soare; pentru ea lumina nu este benefică.
Nici pentru noi radiațiile pulsate în care ne scaldă antenele GSM şi routerele Wi-Fi nu sunt benefice. Noi, Homo Sapiens, suntem specia cea mai complexă din punct de vedere bio-informaţional şi bio-electromagnetic, într-o corelație strânsă cu frecvenţele naturale ale mediului ambiant.
2) Undele artificiale au o frecvenţă sacadată / pulsată şi neregulată: efectul stroboscopic. Diferența majoră – ignorată încă oficial – este că „șarpele electromagnetic artificial” (GSM / Wi-Fi) are o deplasare sacadată / pulsată, incompatibilă cu câmpurile biomagnetice ale viului. Această diferență majoră face ca nocivitatea undelor electromagnetice artificiale să fie evaluată după un standard perimat.
Nimic surprinzător că prima utilizare a acestui fenomen pulsat / stroboscopic a fost tortura. La acest capitol stăm bine. În antichitate au inventat «picătura chinezească»: o picătură de apă care cade monoton şi sacadat în capul victimelor. În maxim 3 zile, orice om supus la asemenea tortură devine schizofrenic. Explicația?
Viul este un domeniu de coerenţă în perpetuă fluctuare, care nu poate suporta manifestări monotone, rectilinii şi constante. Natura este o simfonie cu infinite tonalități şi variații de intensitate şi timbru, iar când apare o asemenea oroare stroboscopică – pic–pic–pic – este ca şi cum s-ar interpreta o nocturnă de Chopin cu metronomul. Nu este nimic metaforic aici, căci vizualizarea de către un copil a unor flash-uri luminoase de aproximativ 20 pulsații pe secundă duce la epilepsie sau poate declanșa o criză de epilepsie la o persoană deja epileptică. Acest fenomen de perturbare stroboscopică a biologicului a căpătat o tristă celebritate în ’97, când 700 de copii au făcut epilepsie în 30 de secunde, doar prin vizionarea unor imagini pulsate. Undele GSM / Wi-Fi au același efect stroboscopic / epileptic în timp. Nu intensitatea luminii / câmpului electromagnetic provoacă perturbarea creierului, ci caracterul ei pulsat, stroboscopic.
„Nimic nu e otravă și totul e otravă; diferența este în dozare”, dixit Paracelsus.
Ar cam fi timpul să admitem că în natură, câmpurile electrice şi magnetice sunt constante, cu o polaritate nevariabilă în interacțiune cu manifestările fizice şi biologice ale viului. De la nivel cuantic până la nivel cosmic, ele pot astfel „traversa” organismele vii fără a interfera cu frecvenţele specifice fiecărei ființe. Celula este un sistem energetic oscilant, iar orice sistem oscilant poate fi perturbat de către o oscilație externă când aceasta are o frecvenţă similară sau pe armonicile ei. Organismul nostru este o simfonie de frecvenţe care cresc în intensitate pe măsură ce coborâm spre molecule şi atomi: frecvenţele organelor sunt mai lente ca ale celulelor, ale celulelor mai lente ca ale ionilor, etc. Într-o orchestră este de ajuns ca un singur instrument să fie dezacordat ca să se discrediteze toată orchestra. Homo Economicus ignoră că fiecare frecvenţă poarta un cod, iar fiecare cod poartă o informație.
Evitarea efectelor acestor „șerpi electromagnetici sacadați”, mai ales în rândul copiilor din societatea actuală, hipnotizați de confort şi rapiditate tehnologică, presupune un efort imens. Acest video ilustrează perfect dificultățile actuale ale generației născute în epoca tabletelor şi internetului…
Trackback from your site.