13. Moartea coloizilor organici
Coloizii, frontiera dintre organic și anorganic, sunt ultimul lucru la care se gândesc inginerii din telecomunicații. La modul global, efectul electrosmogului asupra organismelor vii este cel mai ușor de înțeles la nivelul coloizilor. Cu o mică digresiune de biofizică, vom înțelege sensibilitatea Viului la mediul electromagnetic.
Prima bornă după frontiera dintre materia inertă/anorganică și materia vie este coloidul, iar mediul ideal al coloizilor organici este apa. Un coloid organic este format dintr-un nucleu (aminoacizi, proteine, molecule complexe amorfe sau cristaline etc.), înconjurat de ioni și câteva straturi de apă structurată. Caracteristica esențială a unui coloid este talia între 1-100 nm pe una dintre dimensiuni, de aceea sunt numiți astăzi nanoparticule și vom vedea mai jos importanța acestei dimensiuni.
Coloizii nu sunt ceva abstract: toate proteinele au o structură coloidală, ADN-ul este și el un coloid.
La suprafața nucleului coloidal se găsește un strat de ioni, reținuți stabil, denumit „strat determinant de potențial”. Apoi urmează un strat de ioni pozitivi și negativi mai dispersați, numit „strat difuz”, care asigură stabilitatea și identitatea față de ceilalți coloizi. Tehnic vorbind, coloizii sunt ca niște baterii cu polaritatea variabilă: ba +, ba -, și așa reușesc să nu se certe niciodată cu vecinii.
Potențialul electric al particulei coloidale este datorat absorbției pe suprafața sa (stratul difuz) a ionilor aflați în mediul de dispersie, iar micile variații de potențial electric ale stratului difuz permit cuplarea sau distanțarea de alte molecule coloidale. Ionii din stratul difuz emit o sarcină electrică numită potențial electrocinetic zeta, care împiedică ciocnirea coloizilor între ei și mai ales precipitarea lor – de unde stringenta necesitate ca alimentația să conțină acești ioni (minerale și oligoelemente) sub forma biodisponibilă și oligosinergică. Potențialul zeta pentru o proteină este ca și gravitația pentru pământ: o dereglare a gravitației ori ne-ar strivi unii de alții, ori am zbura 10 m în aer la un strănut.
De aici începe necazul…
Odată ce avem sarcini electrice în deplasare, avem și un câmp electromagnetic, care la rândul lui poate interfera cu orice alt câmp electromagnetic. Ori, de la primul telefon mobil până la omniprezența Wi-Fi-ului, ne scăldăm în câmpuri electromagnetice, care de care mai bizare.
Dacă am traduce limbajul coloidal în cuvinte ar suna cam așa:
Mai științific, arată așa:
Sursa: POLYMERS, LIQUIDS AND COLLOIDS IN ELECTRIC FIELDS, pag. 39.
Recomandăm vizionarea unui video despre biofotoni în laborator Hi-Tech.
Acum revenim la fraza de mai sus: caracteristica esențială a unui coloid este mărimea între 1-100 nm pe una dintre dimensiuni, pentru ca să existe un raport maxim suprafață – minim materie. De ce este atât de important să aibă un coloid o dimensiune (lățime, diametru, etc) între 1 și 100 nm? Pentru că un coloid cu talia de:
- 1 nm are toată materia la suprafață
- 10 nm are doar 10% din materie la suprafață
- 100 nm are doar 1% din materie la suprafață
Ce înseamnă să ai toată materia la suprafață? Înseamnă să beneficiezi de un credit energetic infinit: Tensiunea superficială!
Tensiunea superficială apare datorită faptului că sarcinile electrice nu sunt anulate de atomii învecinați. În interiorul coloidului, forțele de atracție intermoleculare se anulează reciproc iar sarcinile electrice de la suprafață rămân cu un potențial electric liber, căci deasupra lor nu mai există alți atomi să le anuleze. Știți ce înseamnă asta? Înseamnă că o singură moleculă de apă de 1 nm dezvoltă o presiune capilară de 1440 atmosfere! De aceea reușește apa să urce până în vârful acestor arbori giganți…
Ori câmpurile electromagnetice anulează tocmai sarcinile electrice ale stratului difuz; proteinele se compactează una cu alta și când ajung la aglomerări de peste 100 nm… dispare această energie colosală de la suprafața proteinelor. Odată cu această compactare apare acea „zbârcire” a organismului specifică înaintării în vârstă. Mai pe șleau spus, când stai cu telefonul prea mult la ureche, îți cade fața…
Asta nu poate decât să-i facă fericiți pe cei care au coloizi exogeni la ofertă: cremele și injecțiile cu coloizi denumiți „Nanoparticule” abundă. Dar coloizii artificiali injectați vor epuiza rapid rezerva ionică din stratul difuz al coloizilor naturali aflați sub epidermă. O altă injecție va epuiza și mai profund… și, în scurt timp, iar îți cade fața… Oare nu le e rușine la obraz să ne strice obrazul?
Acum înțelegem de ce Dr. Martin Blank, inițiatorul primului raport Bioinitiative din 2007 și al recentului SOS din 2015 către Organizația Națiunilor Unite (ONU) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este expert în… Știința Coloizilor la University of Cambridge. Și mai înțelegem și de ce a testat personal dispozitivele de protecție electromagnetică CMO la Columbia University.
În organismele vii totul depinde de coloiziși nu există alt element organic mai sensibil la poluarea electromagnetică decât coloizii.
Medicina actuală reușește performanța să ignore lucruri care se predau în medicină acum 100 de ani:
Lumière Auguste, La vie, la maladie et la mort. Phénomènes colloïdaux (Viața, boala și moartea. Fenomene coloidale), Masson, 1928.
Și noi reușim performanța să fim de zeci de ori mai bolnavi ca acum 100 de ani…
Trackback from your site.